amurg....

Melodia de mai sus face parte din coloana sonora a filmului Twilight si i se potriveste de minune, din pacate insa, melodia nu apare decat la derularea textului din final. De obicei cand multa lume imi recomanda acelasi lucru, imi fac prea mari asteptari si risc sa nu se implineasca. N-as putea spune ca m-a dezamagit acest film dar nici ca m-a impresionat foarte tare, ce mi-a placut insa si m-a surprins e ca a fost un film cu vampiri atipic; lipsesc cu desavarsire doua dintre obsesiile unui vampir: sangele si sexul, iar pe toata durata filmului nu vei vedea nici macar o pereche de canini mai ascutiti, asta pentru ca vampirii pe care ii cunoastem sunt un soi de "vegetarieni".
Un alt mare plus al acestui film ar fi coloana sonora excelenta, nu am mai vazut un film cu adolescenti (ca pana la urma asta si este) cu asa muzica buna de la Cruel Intensions incoace. Cat despre formatia de mai sus, Paramore, nu pot sa am decat cuvinte de lauda: o combinatie de Avril Lavigne si Superchick, iar parul ei rosu imi aduce aminte de Franka Potente din filmul Lola Rennt. Si ca sa nu laud degeaba formatia, am sa precizez ca trupa va pleca in noul turneu al celor de la No Doubt. Da, se pare ca se reunesc pentru un turneu, din pacate doar in Statele Unite.
Filmul a avut un impact foarte mare, chiar si la noi, seria cartilor a fost tradusa si se gaseste pusa in toate vitrinele librariilor. Astept continuarea filmului si presimt ca partile urmatoare vor fi mai interesante.

vineri, 27 martie 2009

Paris...

"Trecem unii pe langa altii zi de zi,

Pastrand cate-o poveste-n buzunarul inimii..."

   Cam asa as descrie filmul ce l-am vazut aseara; povestea unui tanar care are nevoie de un transplant de inima, iar din cauza bolii e nevoit sa renunte la dans si sa-si petreaca timpul admirand Parisul de la balconul apartamentului sau. Pe parcurs facem cunostinta si cu alte personaje, ale caror vieti trec pe langa cea a tanarului iar uneori se si intersecteaza cu ea. Desi genul acesta de film te duce imediat cu gandul la Crash sau Babel, nu e cazul. Vietile lor nu se intretaie atat de tragic ca in cele doua filme amintite, ci mai degraba trec nepasatoare una pe langa cealalta. Initial m-am uitat la film doar pentru Juliette Binoche, care m-a cucerit cand am vazut-o prima oara in Pacientul Englez, dar filmul a inceput sa imi placa pe masura ce il urmaream, poate datorita ritmului relaxant in care actiunea se desfasoara, a personajelor fara destine exceptionale, doar niste oameni simpli, pe care-i poti zari pe strada in fiecare zi. Un film placut,  al caror eroi isi duc viata modesta intr-un Paris lipsit de stralucirea prezenta in brosurile agentiilor de turism, intr-un Paris unde nu toti sunt boemi, unde unii sunt doar vanzatori de legume, altii asistenti sociali, unii studenti, altii profesori, unii proiectanti, altii imigranti, unii vanzatori de baghete iar altii visatori.



Peter Bjorn and John - Paris 2004

joi, 5 martie 2009

catelul milionar


Mdaa.. am vazut si eu aseara filmul surpriza Slumdog Millionaire, care a aparut parca de nicaieri si i-a furat premiile Curiosului Brad Pitt si cred ca a meritat. Nu sunt fan al Oscarurilor, insa cred ca in acest an, juriul a facut o alegere buna. Filmul e foarte bun, nu are cum sa nu iti placa sau macar sa te impresioneze catusi de putin si e unul ce trebuie neaparat vazut la cinema, are un farmec mai aparte. E un film cu de toate pentru toti, drama, dragoste, actiune si desigur concursul de cultura generala Vrei sa fi miliardar?. Cu toate laudele si premiile care le-a primit, filmul are si cateva defecte: ar fi iesit mai bine, daca intreg filmul ar fi fost vorbit in hindusa, dar din cate am inteles engleza e un fel de a doua limba oficiala, deci poate ca e ok abordarea scenariului din punctul asta de vedere; intrebarea din finalul concursului e foarte simpla si desi nu stie sa raspunda la ea, cred ca ar fi fost mai credibil si mai frumos daca nu ar fi raspuns corect; scena cu cersitul imi aduce aminte de Filantropica. Intrebarea se pune: daca regizorul nu ar fi fost englez (Danny Boyle),  daca nu ar fi fost produs si distribuit de studiouri cunoscute ca si Fox sau WB ci realizat in intregime de echipa locala si vorbit in intregime in hindi, oare ar mai fi castigat atatea premii, inclusiv 8 oscaruri? Sincer, nu cred. Totusi ramane de apreciat faptul ca nu s-au promovat folosind imaginea unor actori celebrii, ci au distribuit rolurile unor actori necunoscuti. Una dintre scenele preferate e cand cei doi frati Salim si Jamal, incearca sa supravietuiesca pierzandu-si timpul prin trenuri vanzand nimicuri (cum aparusera la noi intr-o vreme surdo-mutii ce vindeau pixuri si brelocuri) si la un moment dat stau cocotati pe tren, unul dintre ei se leaga cu o sfoara si in timp ce celalalt tine de capatul ei, isi da drumul ajungand in dreptul ferestrei compartimentului, furand mancarea calatorilor. Iarasi foarte amuzant e momentul imediat urmator cand ajung sa fie ghizi turistici (neoficiali) la Taj Mahal furand papucii vizitatorilor ce se descaltau la intrare. Sunt multe scene de genul asta care ti se par oarecum familiare, precum si mizeria de la marginea Mumbai(Bombay)-ului; nu e mare diferenta dintre ce vezi acolo si ce e la noi. Am auzit pe multi care-si blesteama nenorocul de a se fi nascut in Romania, insa cum ar fi fost daca s-ar fi nascut in Somalia(sau orice alta tara din Africa) ori India, unde daca ai norocul sa te nasti in cea mai joasa casta, oricat de ambitios si destept ai fi, nu vei fi bagat in seama si nu vei reusi sa te ridici intr-o casta superiora, unde destinul iti este cu adevarat predestinat dinainte sa te nasti. Asadar un film care nu trebuie ratat. Foarte amuzanta mi s-a parut si scena din final cu dansul a la Bollywood :))
Replica preferata din film:
Te iubesc...
Si ce daca? 

duminică, 1 martie 2009

so much war, so much soul...

  Melodia de mai sus, e cea care deschide albumul To all new arrivals al celor de la Faithless. Nu s-a bucurat de succesul pe care l-au avut albumele precedente, asta poate si datorita subiectului sensibil pe care-l trateaza albumul si a faptului ca abordarea stilului muzical este una ceva mai lejera. Nu are ritmuri prea dansante si totusi e un album de exceptie tocmai datorita mesajului pe care-l transmite, un mesaj nu usor de digerat. Un album care se asculta atunci cand esti singur in camera, fiindca te patrunde si te emotioneaza pana la lacrimi. Clipul de mai sus a fost interzis, dar nu pentru imaginile "socante" ci pentru ca deranjeaza, dar ce e ciudat ca in dreptul fiecarui clip de pe youtube la embed scrie: Embedding disabled by request, ca sa nu poti pune clipul pe alte site-uri. Am luat clipul (i-am pus si versuri) i-am facut upload, dar dupa cateva secunde am primit un mail prin care mi s-a spus Your video, Faithless - Bombs (with lyrics), may have content that is owned or licensed by Sony Music Entertainment. Am incercat sa pun clipul direct prin blog, dar surpriza, imi dadea erori, o adevarata conspiratie. Pana la urma am reusit sa postez clipul pe alt site. E vechea poveste, prostimea nu are voie sa vada ceva ce-i pune pe ganduri sau chiar ii trezeste la realitate, trebuie sa vada ce vrem noi, dati-le muzica cu mesaje libidinoase si videoclipuri pe masura; majoritatea clipurilor hip-hop sunt obscene, iar lumea le adora, pentru ca mai vad si ei cate-o buca ce tremura de parca sacara fata ar avea parkinson la fund. Nu sunt impotriva muzicii hi-hop/rap, dar sa fim seriosi, muzica asta nu mai reprezinta de mult ceea ce se dorea a fi, si anume o forma de protest.


 Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc de fapt ci de o ciudata coincidenta, in ultima vreme am vizionat destul de multe filme, fiind in concediu medical nu am avut ce sa fac toata ziua acasa, iar concluzia a fost ca in ciuda numeroaselor filme care s-au realizat pe aceasta tema, cele doua razboaie mondiale continua sa fie o sursa de inspiratie pentru cinematografie. Daca in urma cu cativa ani producatorii erau obsedati de filmele fantasy, acum ne invadeaza cu cele in care razboiul intalneste dragostea, caci nu poti face un film despre razboi fara a implica si o poveste de dragoste, pierzi publicul feminin si desigur ca cele mai mari povesti de dragoste se nasc cand razboaiele incep. Desi aceste filme sunt in general bine realizate cu o naratiune captivanta, unul dintre defecte poate fi, ca sunt prea lungi, cu toate astea merita sa acorzi doua ore (si ceva) din viata pentru a viziona un astfel de film decat sa te uiti o ora la, sa zicem Pantera roz 2 (varianta Steve Martin - aceasta noua serie e o rusine si un afront adus vechii serii). Asadar iata care sunt aceste filme si pe care le recomand:

The Children of Huang Shi - inspirat dintr-un caz real, un jurnalist britanic isi risca viata pentru a salva niste orfani chinezi, de a nu fi capturati si inrolati in armata.

Miracle at St. Anna - fiind regizat de Spike Lee, cam sti deja despre ce este vorba in film, despre discriminarea negrilor, de data asta in timpul cei de-al doilea razboi mondial, unde 4 afro-americani raman izolati intr-un sat din Italia. Desi filmul e destul de bun si amuzant in anumite locuri, justificarea crimei de la inceputul filmului nu isi gaseste explicatia nici de-a lungul flashbackurilor si nici in finalul filmului.

The boy in the striped pyjamas - film ce mi-a adus aminte de La vita e bella, atrocitatile razboiului, lagare de concentrare, holocaustul, privite prin incocenta unui copil, diferenta e ca de data aceasta copilul e neamt si tatal sau nu e prizonier ci tocmai comandantul lagarului, iar filmul nu e la fel de jucaus ca si cel italian, dar un film cat se poate de serios si emotionant, scena din final cu siguranta ca va va stoarce cateva lacrimi.

Passchendaele - primul razboi mondial dintr-o viziune canadiana. Daca primele trei filme nu contineau si povesti de dragoste, ei bine aceasta are una prezenta si in urmatoarele filme, dintre o asistenta si un soldat.

The Edge of Love - desi acest film nu se concentreaza prea mult pe razboi, ci pe relatiile dintre personaje, cand o vezi pe Keira Knightley (o asistenta indragostita de un poet, vechi prieten din copilarie, dar alege sa se marite cu un soldat), te duci imediat cu gandul la Atonement, dar orice comparatie nu isi are rostul. Filmul e bunicel dar nu se ridica la nivelul lui Atonement.

The Reader - un film excelent si un rol la fel de excelent interpretat de Kate Winslet, fapt dovedit de numeroasele premii pe care ea le-a primit pentru prestatia ei ce au culminat cu Oscarul pentru cel mai bun rol feminin. Insa in ciuda acestor excelentze, filmul are doua mari defecte: scenele in exces de nuditate gratuita de la inceputul filmului si relatia pedofila dintre personajul lui Kate si un baiat de 15 ani, un fel de Lolita inversat.

Australia - filmul e mai mult un omagiu adus marii insule si un omagiu destul de reusit tinand cont si-au ales ca promotori doua dintre cele mai bune exporturi de care dispun, in materie de actori: Nicole Kidman si Hugh Jackman. Desi foloseste formula clasica, o ea cu nasul pe sus si de data asta mostenitoare a unei ferme si un el cam taranoi (cel putin la inceput) care nu se suporta si in final ajung sa se indragosteasca unul de celalalt. Razboiul isi face si el simtita prezenta mai spre final, dar ce final!

The Red Baron
- povestea (reala din cate se pare) a unor aviatori germani in timpul primului razboi mondial. Niste soldati, care in primul rand au stiut sa fie oameni si sa-si respecte adversarii. Naratiunea se concentreaza in general pe unul dintre aviatori, ajuns sa fie poreclit The Red Baron de catre britanici sau Le Diable Rouje de catre francezi, care se temeau de el si in acelasi timp il si respectau. Apare la un moment dat desigur si povestea de dragoste, dintre baron si cum altfel decat o asistenta. Un dezavantaj al filmului ar fi schimbare constanta a locatiei in care actiunea filmului se desfasoara, poate fi usor derutant.


astea sunt doar o parte din filmele aparute in ultima vreme ce trateaza aceasta tema, insa mai sunt si altele, deja celebrul Valkyrie, care parca vad ca nu o sa ma impresioneze, nu stiu de ce, oricum vizionare placuta :)

joi, 26 februarie 2009