fluierul impiegatului strapunse aerul incarcat de emotia calatorilor ce forfoteau pe coridoarele inghesuite si inguste ale vagoanelor; colosul de metal se puse in miscare, ducandu-mi iubita undeva departe, unde nu pot sa o mai gasesc, lasandu-ma singur pe peronul garii, cu amintirea zambetului ei reflectat in fereastra compartimentului. Afara sufla vantul rece de toamna iar cativa nori ameninta sa acopere soarele, ma asez pe una dintre bancile murdare de plastic, am s-o astept, poate ca va veni un tren care sa o aduca inapoi.
0 Comments:
Post a Comment