Louis Pasteur
Acum 4 ani
trandafirul ruginit
nopţi cu asudate-mbrăţişări şi vise chinuite
zile albastre-nfrigurate
şi petale rozalii ruginite
inimi înstrăinate,
de dragoste pustiite.
mâini reci, trupuri împietrite,
buze moi, uitate... nesărutate...
...
în aşteptarea-ţi lungă
ai lăsat iubirea să se scurgă
prin a frântei inimi strungă.
joi, 21 ianuarie 2010
lumini
luminite vesele si colorate clipesc jucause prin fata obiectivului ce refuza sa capteze o imagine clara... in timp ce eu ma regasesc prins, ca-ntr-o avalansa, de isteria sarbatorilor de iarna... nu mai am aer, simt ca ma sufoc... satul de privit monitoare, de albastrul peretilor din camera, de rasfoitul revistelor, simt nevoia sa ies afara... ies, pe bulevardul cu vitrine colorate, ticsite cu ghirlande, siraguri de beculete, stelute si mosi craciuni... dar inainte de toate, verific sa vad daca nu cumva mi-am uitat zambetul acasa, nu pot, nu-mi permit sa ies pe strada, printre oameni, fara sa fiu/par vesel... da, le am la mine: si zambetul si voia buna sunt cu mine... ma las purtat de pasii ce ma duc undeva, nu stiu unde... inca... oameni, multi, grabiti, veseli... cadouri, muzica, mirosul dulce al colacilor unguresti si un brad urias... incerc sa cuprind toate astea intr-o imagine care sa-mi aminteasca de sarbatorile ce vor trece atat de repede, incat asteptarea lor, atat de lunga, ma face sa cred ca nu a meritat... iar in aceasta imagine neclara pe care vreau sa o conturez, singurul sentiment care ma incearca, pe care-l simt cu adevarat e... singuratatea.
