desi nu sunt fan al telefoanelor mobile pe modelul cafelei la plic 3 in 1, adica cele cu player mp3 si camera foto de nu stiu cati megapixeli, in seara asta mi-as fi dorit sa dispun de unul pentru a putea surprinde un moment ce mi-a starnit zambetul. Coborand din autobuz si indreptandu-ma spre casa, cu melodia de mai jos ce tocmai incepea sa-mi cante in casti, la cativa pasi, in fatza mea, o fata, undeva intre 18- 25 de ani, nu pot sa spun sigur, fiindca nu i-am vazut chipul (si poate ca e mai bine asa), purtand o geaca neagra peste fusta lunga tot neagra si cu o boneta rosie peste parul impletit in doua codite, a inceput sa danseze rotind poseta din mana dreapta, sarind de pe un picior pe altul, de parca ar fi fost Dorothy topaind pe cararea de caramizi galbene, in cautarea lui Oz. Daca Dorothy ducea dorul casei, poate ca si aceasta fata avea un dor de... copilarie. Dorothy a avut nevoie sa-si loveasca de trei ori calcaiele pantofilor rosii pentru a se intoarce acasa, in timp ce fata si-a curmat dansul de indata ce s-a intalnit cu omul rosu, ce statea in pozitia de drepti, in cutia patrata a semaforului. Poate ca uneori avem nevoie si cred ca ar fi recomandat sa evadam din lumea care ne inconjoara si sa ne refugiem in lumea magica a copilariei, unde vom scapa de griji si de probleme, unde vom fi curatiti de mizeria adultilor, ce ne-a patat sufletul, unde vom visa, liberi, departe de lucrurile care ne-au mecanicizat viata si ne-au inchis inima intr-o cutie de metal.
.
.
.
Watching days turn to nights, turn to weeks,
Turn everything I got into techniques
My mechanical heart, how it tears me apart
1 Comment:
sa stii ca mi se intampla sa vad si eu persoane mai vesele sau copii cu baloane sau jucarii in mana razand si fiind puerili si nu stiu...e un sentiment ciudat...iti transmite bunastare oricat de dat peste cap ai fost in ziua respectiva
Post a Comment