Era o noapte racoroasa, in miezul lui martie, cand Doamna Lara deschise brusc ochii si fixandu-i undeva pe tavan, ramase nemiscata pentru cateva secunde. Simti racoarea noptii mangaindu-i obrazul; se intoarse intr-o parte si ramase asa o vreme, fascinata de dansul perdelei cu vantul ce sufla prin fereastra deschisa, conducandu-i pasii de dans intr-o stranie lumina albastruie pe notele dulci ale unui cantec de vioara. Spectacolul ce se desfasura in dormitorul Doamnei Lara, ii aminti acesteia de primul bal la care participase, era la Paris si avea doar 16 ani, rochia albastra ce parea special creata pentru ea ii venea perfect, fusese laudata sau mai de graba invidiata de toate domnisoarele din sala, iar junii cuceritori se ingramadeau sa o complimenteze si sa o invite la dans. Doamna Lara ofta schitand un usor zambet, se facuse deja prea frig in camera si se hotari sa se ridice din pat sa mearga sa inchida fereastra.
"Ciudat..., gandi ea, nu-mi aduc aminte sa fi lasat fereastra deschisa aseara. Si muzica... parca nu mi se mai pare ca o aud ca prin vis, pare atat de reala." Se apleca usor peste trupul sotului ei, dormea dus; il atinse cu degetele pe obrazul neras, iar el reactiona printr-un scurt marait, miscandu-si brusc buza in gest reflex. Dar muzica, muzica aceea, nu contenea a se mai opri. Se ridica in cele din urma din pat, pasi desculta pe podeaua din lemn, iar cu fiecare pas pe care-l facea, lumina albastra ca invaluia perdeaua palea tot mai mult. Ajunse in dreptul geamului, vantul taios ii facea rani in carne lasand frigul sa-i intre-n oase. Privi afara, luna era acoperita de nori negri, o stranie ceata se ridica din pamant cuprinzand intreaga gradina, iar un om, tinand ceva in mana, fugea inspre labirintul de gard viu. Insa pe cand Doamna Lara se pregati sa strige, el disparu invaluit in ceata. Incepu sa ploua iar cerul mugea in tunete lungi, scanteind fulgere ce crestau norii in vene de lumina. Doamna Lara inchise repede fereastra, furtunile o inspaimantau, si se ciubari inapoi in pat langa sotul ei.
Se auzi un ciocanit, clanta masiva din argint se apleca iar usa se deschise incet, impinsa de spatele menajerei care tinea in brate asternuturile proaspete.
"Buna dimineata Doamna Lara!"
"Buna dimineata... Cecilia. Ai venit cam devreme azi."
"Ooo nu... Doamna Lara, e deja ora 11... "
"Vai Doamne.... atat de tarziu? Niciodata nu am dormit pana la ora asta...". Doamna Lara se ridica brusc din pat aruncand rochia de noapte pe jos, incepand sa caute agitata prin sifonier.
"V-as mai fi lasat dormiti Doamna Lara, dar avem un musafir..."
"Pe cine... din cate stiu eu nu asteptam pe nimeni astazi, sotul meu este plecat."
"E parintele Marius..."
"Off... mai este pana la Paste, doar nu vrea sa ma impartesesc de pe acuma?"
"Nu stiu doamna, l-am invitat in sala de oaspeti si i-am spus sa astepte, ca dumneavoastra nu sunteti inca pregatita."
"Foarte bine, Cecilia... ce zici... sa iau asta sau astalalta?"
"Ha ha.. doamna... v-as spune sa o luati pe asta doar ca sa-i vad cum i se bulbuca ochii parintelui ".
"Bine atunci o s-o iau pe cealalta, sa nu-l ispitesc pe saracul parinte asa de dimineata."
"E deja aproape amiaza doamna", spuse Cecilia scuturand perna si ingramadind-o in acoperitoarea albastra cu flori galbene si portocalii de gerbera.
"Cecilia..."
"Da, doamna..."
"Cum ai dormit azi-noapte, nu ai auzit nimic ciudat?"
"Am dormit foarte bine. Ciudat doamna? In ce fel ciudat?"
"Eu stiu... o muzica de vioara..."
"Nu stiu doamna, eu am dormit ca un prunc, nu am auzit nici o muzica."
"Ahh... esti la fel ca barbatu-mio, dormiti tun, poate sa pice castelul pe voi si tot nu va treziti."
"Da doamna, dar noi o sa murim in somn, in timp ce dumneavoastra o sa va treziti la timp."
"Eh... mai bine sa mor in somn decat sa nu dorm deloc."
"Gata doamna, am terminat cu asternuturile, o sa iau buchetul asta de flori si o sa aduc altul nou. Veti servi micul dejun in camera si sa-i spun parintelui sa mai astepte sau..."
"Spune-i parintelui Marius ca voi veni imediat si o sa servim micul dejun impreuna."
"Bine doamna, am incercat sa-l servesc cu ceva, dar a refuzat."
"Du-i totusi un ceai."
"Bine, doamna... doriti ceva anume la micul dejun?"
"Nu, las asta la aprecierea bucataresei."
Cecilia intra in bucatarie, unde bucatareasa durdulie, in sortul alb si cu boneta pe cap, cu manecile suflecate framanta din greu aluatul pe masa plina cu faina si tipa la cei din jurul ei ce alergau care incotro; parea un haos de nedescris, insa totul era sub controlul mainilor dibace ale bucataresei Leka. Aceasta vazand-o pe Cecilia ii striga:
"Ei.. ce face doamna, se trezi?"
"S-a trezit... si..."
"Mare cocoana si doamna asta Lara... se trezeste la ora cand eu sunt in toi cu pregatirea pranzului. Bai ce faci acolo, ti-am spus sa cureti naibii morcovii aia! Si unde mama ei de treaba e Miska?"
"S-a dus sa prinda cocosul", spuse cu sfiala o domnisoara, ce freca de zor intr-un castron.
"A plecat acu juma de ora, atata-i trebe neghiobului ala sa prinda un cocos? Nici nu stiu pentru ce il mai tin in bucataria asta, nu e in stare de nimic, decat sa se dea la fetele mele. Sa vezi tu ce-i dau pe spinare cand o ajunge incoace. Ia zi Cecilio ce vrea doamna la micul dejun?"
"Pai a zis ca ramane la aprecierea ta..."
"Da sigur, ca io-s acuma platita sa-i ghicesc gusturile dansii..."
"Sa vezi ce mi-a zis..."
"Ce ti-a mai zis? "
"Mi-a spus ca a auzit muzica azi-noapte."
"O fi visat, daca n-as avea atatea griji pe cap si n-as face nimic ca dansa, decat sa stau toata ziua la povesti si la ceaiuri, poate as auzi si io muzici noptile."
"Apropo de ceai, trebuie sa-i faci unul si parintelui Marius."
"Sarlatanul ala... "
"De toata lumea te legi, e cineva pe care suporti?"
"Da draga, pe tine te suport... desi nu inteleg de ce te dedici in halu asta Doamnei Lara..."
"Pai... e doamna mea, e stapana mea, e meseria mea sa ma dedic ei si in plus imi place sa o fac, mi-e ca o prietena, ne intelegem tare bine, nu inteleg de ce nu o suporti."
"N-am zis ca n-o suport, dar ma enerveaza uneori cu mofturile ei... Si draga mea, ea nu iti este prietena, n-are cum, niciodata n-o sa-ti fie, stapanii nu sunt prieteni cu slujitorii lor."
"Mnaa.. dar oricum... ar trebui sa o respecti mai mult, nu o cunosti asa cum o cunosc eu si in plus e si stapana ta."
"In primul rand, n-am zis ca n-o respect si in al doilea Doamna Lara nu imi e stapana, sunt singura persoana din castelul asta care nu si doarme in el, am casa mea. Si daca e sa fie cineva stapan pe viata mea, e Al de sus.."
"Leka... da' tu nu crezi in Dumnezeu!"
"Ei si ce? Daca nu cred, nu inseamna ca nu exista."
"Zici ca nimeni nu iti este stapan, dar barbatul tau...?"
"Ei draci... daca-l mai prind p'acasa pe betivul ala ii rup picioarele."
"De ce... sa nu zici ca l-ai trimis de acasa?"
"Ei nu... pai eu ma spetesc degeaba, ma enervez cu toti prostii astia ca nu stiu sa faca diferenta dintre o furculita normala si una de salata, iar el sa-mi stea zilele si noptile prin birturi si sa-mi bea toti banii?"
"Ia Uite-l si pe asta... pe unde dracu' umblasi ma' impielitatule? "
"Am fost sa prind cocosu, arza-l-ar cuptoru sa-l arza, ca-i rau al naibii, daca-i sti cat m-am luptat cu el!"
"Sa vezi ce lupte iti dau eu tie... "
"Da ce... ca..."
"Taci... si pune-te si jumuleste-l, ca stiu io c-ai fost sa te giugiulesti cu nepoata grajdarului, nu ti-e rusine porcule, are 14 ani, e fetita."
"Ooo.. da ce fetita... sa vezi ce pepeni are.." nici nu apuca sa sfarseasca bine propozitia ca se trezi cu o tigaie in cap.
"Buna dimineata parinte Marius!", spuse Doamna Lara aplecandu-se sa sarute mana parintelui.
"Buna dimineata Doamna Lara."
"Care este ocazia acestei onorate vizite?"
"Am venit sa vorbesc cu sotul dumneavoastra, dar mi s-a spus ca nu este acasa si atunci am hotarat totusi sa raman sa discut cu dumneavoastra."
"Imi pare rau ca v-am facut sa asteptati atat..."
"Nu face nimic, se intelege ca femeile au nevoie de mai mult timp pentru a se pregati pentru o intalnire, iar dumneavoastra doamna aratati minunat in rochia asta verde, vi se potriveste cu ochii, aceeasi ochi ii avea si Doamna Lyna."
"Ooo... multumesc, ciudat compliment din partea unui parinte."
"Oi fi eu parinte dar asta nu inseamna ca nu stiu sa apreciez ce este frumos."
Intre timp sosise Cecilia cu inca o slujitoare, aducand ceaiul si micul dejun al doamnei Lara.
"Imi cer scuze ca va trebui sa servesc micul dejun in prezenta dumneavoastra, sper sa nu va suparati."
"Oh, nicidecum."
"Serviti un ceai."
"Nu, nu multumesc".
"Haide, va rog, insist."
"Ei bine atunci, daca insistati."
In timp ce doamna Lara spargea cu o lingurita coaja unui ou, iar parintele isi punea zahar in ceai, il intreba:
"Si despre ce ati vrut sa discutam?"
Parintele sorbi din ceasca si o aseza apoi pe farfuriora:"Dupa cum stiti peste o luna va fi Sfanta sarbatoare a Pastelui si am venit sa va readuc aminte de taina Sfintei Euharisti."
"Eram sigura ca de asta ati venit."
"De fapt, nu de asta venisem, dar daca tot eram aici am zis ca de ce nu sa aduc si lucrul asta in discutie."
"si cand ati dori sa vin?"
"Cand vreti dumneavoastra, dar cat mai curand. Doar e aici la doi pasi, considerati-o ca o plimbare prin gradina."
"Da, numai ca in gradina te lasi sedus de parfumul florilor iar razele de soare te mangaie si pasarele iti canta voioase, pe cand in catedrala aia groteasca, te invaluie intunericul si mirosul patrunzator de tamaie."
"E mirosul care-i place Domnului!"
"De e sa fie asa, atunci Domnul tau are gusturi foarte ciudate; sunt sigura ca daca ar avea de ales intre catedrala decorata cu tot felu de monstruleti pe ea sau gradina mea cu flori pline de culori si miresme, ar alege gradina mea."
"Se prea poate Doamna Lara, in fond Dumnezeu a creat mai intai gradina Edenului si apoi au aparut celelalte."
"Ei vezi ca am dreptate?" spuse doamna Lara zambind.
Parintele Marius profita de ocazia de a avea ceasca de ceai in mana si in locul unui raspuns a ales sa sorbeasca din ceasca.
"Va astept atunci duminica?"
"Daca asta va e dorinta, parinte, asteptati."
Trecuse de amiaza, iar Doamna Lara se plimba prin gradina, cand il vazu pe gradinar tundand gardul viu de la intrarea in labirint; merse inspre el cu dorinte de a-i pune cateva intrebari.
"Buna ziua Grigor!"
"Buna ziua, Doamna Lara, e cam racoare afara pentru o plimbare."
"E un pic racoare, dar imi place aerul asta curat dupa o noapte in care a plouat."
"Plouat doamna, cand?"
"Azi-noapte Grigor, sa nu zici ca nu ai auzit furtuna?"
"Nu doamna, n-am auzit nici o furtuna si azi-noapte nu a cazut un strop de ploie, uitati ce tare e pamantul."
"ciudat... daca nu ai auzit furtuna, presupun ca nu ai auzit nici muzica."
"Muzica doamna?"
"Lasa.. nu mai conteaza..."
"Muzica de vioara doamna? Am auzit-o cum sa nu?!"
"Deci inseamna ca nu sunt nebuna, cineva chiar a cantat azi-noapte. Cine a fost?"
"Nu stiu cum sa va spun Doamna Lara, dar muzica ce ati auzit-o nu e reala."
"Nu e reala, ce vrei sa spui cu asta Grigor? Amandoi am auzit-o inseamna ca trebuie sa fi fost adevarata, cineva trebuie sa o fi cantat!"
"Cineva sau.. ceva..."
"Ceva...?"
"Nu stiu cum sa va spun Doamna Lara..."
"Cum poti!"
"Ati auzit de legenda scripcarului care canta la vioara lui noaptea ademenind tinerele fete, iar mai apoi acele fete dispar, nimeni nu stie unde."
"E doar o legenda Grigor, doar nu crezi in asa ceva, te consideram un om credincios."
"Si sunt Doamna Lara, dar unele lucruri se petrec dincolo de puterea credintei si de intelegerea noastra."
"Si vrei sa-mi spui ca acel scripcar canta azi-noapte la noi in gradina?"
"Nu stiu doamna, n-am spus asta, dar e posibil. Conform legendei scripcarul apare o data la 10 ani, trei nopti la rand iar in ultima noapte dispare cu tot cu prada."
"A dovedit cineva lucrul asta?"
"Nu dar un lucru e sigur, fete au disparut."
"Fete dispar tot timpul Grigor."
"Da doamna, dar unele se mai intorc sau le mai gaseste cineva cine stie pe unde, in schimb astea nu se mai intorc niciodata."
"Ca orice fiinta supranaturala, reala sau nu, ce bantuie pamantul si imaginatia oamenilor, trebuie sa aiba si ea un motiv pentru care face asta..."
"Probabil cauta razbunare, doamna!"
"Razbunare? Pe cine vrea sa se razbune?"
"Pe dumneavoastra doamna!"
"Pe mine? Cum iti permiti sa faci asemenea afirmatii?"
"Ma scuzati Doamna Lara, dar dati-mi voie sa explic: sunt lucruri pe care dumneavoastra nu le stiti si nu vi s-au spus, acum douazeci de ani, cand ati fost plecata in Franta, s-au intamplat niste lucruri necurate pe la castel."
"Necurate?"
"Da doamna. Era ziua Doamnei Lyna, iar tatal dumneavoastra fiind plecat in Anglia, ii facuse cadou mamei dumneavoastra un scripcar, care sa-i cante in fiecare seara in gradina timp de o saptamana. Era un tanar bine la trup, tare chipes si cu o voce de inger, caci atunci canta si cu vocea nu numai cu vioara. Tatal dumneavoastra continua sa-si amane venirea, pentru ca in loc sa vina acasa a mers sa se intalneasca cu dumneavoastra la Paris, iar Doamna Lyna incepuse sa faca o mica pasiune pentru acest june. Afland de acest lucru, tatal dumneavoastra l-a trimis la plimbare pe tanar, fapt ce a mahnit-o pe Doamna Lyna, care-i reprosa intr-o scrisoare ca se simte singura si ca-i ia si ultima ei distractie."
"Sti cam multe pentru un gradinar, nu crezi?"
"Da doamna, stiu pentru ca eu am fost omul de incredere al tatalui dumneavoastra."
"Deci de la tine a aflat ca mamei ii placuse de muzicant?"
"Da doamna, dar lasati-ma sa continui. Asadar scripcarul cel tanar s-a intors la castel pentru a mai canta doar pentru trei nopti, fiindca in a treia noapte dupa ce a sorbit din pocalul cu vin, care ii era servit in fiecare seara, a murit."
"L-ai otravit?"
"Da doamna, dar a fost la cererea tatalui dumneavoastra..."
"Nu-mi vine sa cred, si daca el iti zicea sa-ti iei viata ti-o luai?"
Gradinarul incepu sa se balbaie, iar mainile inclestate pe manerele foarfecelui incepusera sa-i tremure.
"Raspunde cand te intreb!"
Cu privirea in pamant, rosti un "nu" abia auzit.
"Ar trebui sa te dau afara..."
"Va rog doamna nu..."cazand in genunchi cuprinzandu-si mainile de picioarele Doamnei Lara. "Sunt batran, ce sa mai fac la varsta asta, unde sa locuiesc, fie-va mila?"
"Dar tie ti-a fost mila de acel tanar cand i-ai pus otrava in vin?"
"Doamna..." spuse gradinarul gafaind printre lacrimi, "daca ati sti cat de mult m-a bantuit povestea asta si dumneavoastra sunteti prima persoana la care ma confesez..."
"Cred ca ma confunzi cu parintele Marius... Ridica-te de jos, esti penibil... N-am sa-ti pot ierta pacatul, nu e asta treaba mea, dar pot sa fiu induratoare, pentru ca nicaieri nu mai gasesc o gradina asa frumoasa ca asta."
"Va multumesc mult, doamna, va multumesc..."
Suna clopotelul pentru servirea pranzului, Doamna Lara se intoarse sa plece, cand Grigor isi aminti: "Doamna Lara... un lucru foarte important, daca la noapte si maine noapte veti mai auzi muzica, orice ati face, numai sa nu iesiti afara, nici macar la geam."
"Bine, bine... Grigor."
Doamna Lara se trezi din nou brusc la fel ca data trecuta si la fel ca in noaptea trecuta fereastra era deschisa iar vantul ii aducea in camera prin usoare adieri notele magice ale viorii. Vru sa se ridice si sa inchida fereastra, dar isi aduse aminte de vorbele gradinarului, fapt ce o facu sa se razgandeasca si sa coboare la odaia Ceciliei, pe care o trezi si o ruga sa vina sa inchida fereastra.
Desi Cecilia intelegea multe dintre mofturile Doamnei Lara, acesta i se paru de-a dreptul ridicol si se gandi ca poate totusi Leka avea dreptate, era prea slugarnica.
In ziua urmatoare Doamna Lara se plimba prin castel, prin gradina, ba chiar se gandise la un moment dat sa mearga si la catedrala, dar gandul acesta ii disparu la fel de repede cum se ivise. Nu vorbise cu nimeni toata ziua.
Era a treia noapte cand lucrurile se intamplara exact la fel, aceeasi fereastra deschisa, aceeasi lumina albastrie ce imbratisa perdeaua, aceeasi muzica imbietoare. Se gandi insa ca toate astea si povestea cu legenda nu sunt decat niste copilarii, iar gradinarul nu vru decat sa o inspaimante. Si in plus nu putea sa faca ce facuse si noaptea trecuta, sa-si trezeasca slujnicele ca sa-i inchida fereastra, mai mult ca sigur ca o suparase pe Cecilia, fapt ce o intrista si pe ea, fiindca era singura slujitoare cu care se intelegea bine. Asa ca se ridica din pat si merse spre fereastra, privi afara si il vazu: un tanar cu pletele cazandu-i pe umeri, imbracat intr-o pelerina neagra cu albastru pe interior, tinand in mana o vioara. Cand o vazu, se opri din cantat si ii facu semn cu mana in care avea arcusul zicandu-i: vino.
Se crapa de ziua, cocosii cantau, iar Cecilia se indrepta spre odaia gradinarului pentru a lua buchetul de flori pe care acesta il pregatea in fiecare dimineata pentru Doamna Lara. Trebuia sa iasa din castel si sa mearga prin gradina, odaia lui avea intrare separata. Merse ingandurata pe poteca din caramizi cenusii cand dintr-o data scoase un tipat.
Doamna Lara zacea intinsa pe poteca de caramizi, in rochia de noapte. Gradinarul iesi repede din camera lui, pipai incheitura Doamnei Lara, insa nu simti nici un puls. Isi intinse degetele peste ochii ei vrand sa-i inchida cand observa ca ochii doamnei Lara erau albastri, iar caramida pe care se sprijinea capul ei era deasemenea albastra. Grigor ofta si un singur lucru ii trecu prin minte: scripcarul.
Praga, 2008
0 Comments:
Post a Comment